Pensionarea multor dascăli, dar și creșterea salariilor din domenii precum IT&C, inginerie sau automotive au făcut ca în sistemul universitar să fi cel mai mic grad de ocupare a posturilor cu cadre didactice titulare, din ultimii ani.
Cadrele didactice, cât și personalul didactic auxiliar și nedidactic, din învățământul de stat preunversitar și universitar, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei, respectiv 1.500 de lei lunar, conform unui proiect de lege inițiat de PSD și adoptat astăzi de Parlament. Sporul va fi acordat însă proporțional cu timpul în care profesorii își desfășoară fizic activitatea în școli sau universități în prezența elevilor sau studenților.
Cadrele didactice, cât și personalul didactic auxiliar și nedidactic, din învățământul de stat și particular, vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei, respectiv 1.500 de lei lunar, conform unui proiect de lege inițiat de PSD și adoptat luni de Senat.
Ținând cont de începerea noului an școlar 2020-2021 în plină pandemie și de faptul că atât cadrele didactice, cât și personalul didactic auxiliar și nedidactic din învățământ vor fi expuși riscului epidemiologic, PSD propune, într-un proiect legislativ, ca statul să le acorde un stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei, respectiv 1.500 de lei lunar.